Decizii, consecinte si greseli...

Viata mea a fost si este una destul de activa.
Prietenii imi spun ca sunt agitata... pentru mine aceasta este normalitatea ... nu va imaginati ca am participat la 5 maratoane, 3 triatlonuri  si mai merg si din cand in cand la concursul de ciclism...nu... dar cred ca mi se potriveste o viata agitata si de aceea sunt mereu in competitie cu mine. Nu caut neaparat mijloace noi de a ramane activa dar aceastea apar la tot pasul si din pacate sau din fericire sunt prea slaba pentru a le rezista.
In ultima perioada, viata mea se desfasura intr-un ritm destul de "linistit", fara termene limita, fara frica ca voi intarzia undeva, fara pregatire pentru un nou examen...de aceea am decis sa mai adaug ceva pe lista mea de activitati. M-am inscris la un curs de conversatie in limba engleza.
Am facut aceasta introducere din dorinta de a ajunge la subiectul despre care vreau sa vorbesc astazi...sunt un pic trisoare pentru ca despre acelasi subiect voi vorbi si la cursul de engleza, dar tema mi s-a parut interesanta si am decis sa o abordez si aici de data aceasta in limba materna, ceea ce ma ajuta infinit mai mult.

Subiectul cursului va fi despre decizii, consecinte si greseli...

In fiecare zi a vietii noastre trebuie sa luam decizii, unele pot fi bune, altele mai putin bune dar trebuie sa invatam sa traim cu consecintele actiunilor  noastre si sa le acceptam.
Pentru  a veni in sprijinul celor mai sus mentionate, voi povesti o intamplare din viata mea.
Eu si sotul meu formam un cuplu de mai bine de 20 de ani, anul acesta, chiar peste cateva zile, vom implini 17 ani  de la casatoria noastra ...waw sunt multi ani...adica suntem impreuna de mai multi ani decat am fost singura :)
Atunci cand ne-am casatorit eram foarte tineri...sa fi fost o greseala?
Viata a aratat ca nu a fost (aceasta este parerea mea..pe sotul meu nu l-am intrebat :)), desi credeti-ma pentru ceilalti era ca si cand am fi incercat sa ne aruncam din avion fara parasuta ...au incercat sa ne ajute cu foarte multe sfaturi si sugestii.
Motivele lor au fost atat de diverse incat as putea face o lista si pot garanta ca ar fi una foarte interesanta si plina de umor: de la faptul ca nu stim in ce ne bagam (de altfel sunt sigura ca la nici o varsta nu stii in ce te arunci atunci cand te casatoresti), pana la prezentarea zodiacului care arata ca nu ne potrivim ...poate ca au avut dreptate... si sincer le inteleg mai bine temerile acum ...dar decizia ne apartinea si trebuia sa traim cu ea...ceea ce facem si in continuare...nu de alta dar trebuie sa ajungem la minim 20 de ani de casatorie ca sa avem posibilitatea sa plecam intr-o vacanta 'exotica', iar eu ca si "mireasa" sa primesc minim 25 % reducere ...:)
Eu sunt epileptica, nu este nici o drama, o spun doar pentru a intelege urmatorul punct in care voi vorbi despre "decizia" noastra. Acest aspect face parte din viata mea...viata de care sunt tare mandra...
La 23 de ani am aflat ca sunt insarcinata...dupa 3 ani de casatorie si 6 ani de relatie era un moment asteptat, zic eu. Ca viitoare mamica fericita am mers cu zambetul intins pe toata fata sa il informez pe medicul, care ma tinea sub observatie la acel moment, despre minunea ce avea sa se intample in viata mea.
Doctorul a reactionat exact cum ma asteptam, felicitandu-ma, doar ca din pacate a continuat intrebandu-ma daca mi-am facut deja programare pentru intrerupere de sarcina...imi imaginez ca acestea sunt cuvintele pe care orice viitoare mamica isi doreste sa le auda.
Era decizia lui ca o sarcina in "conditia" mea nu este nimic dorit, ca sunt riscuri, fara sa imi explice in vreun anume fel despre ce fel de riscuri si ca oricum sunt foarte tanara am toata viata in fata si este de datoria mea sa o traiesc ca atare.
Bineanteles ca am plecat total contrariata dar absolut decisa ca nu voi renunta...era decizia mea si a sotului meu ...erau consecintele cu care eu si sotul meu trebuia sa ne traim viata..nu doctorul.
Am inceput sa ma interesez pe forumurile din Statele Unite m-am inregistrat pe cateva organizatii de epilepsie tot din America si am aflat ca sunt mii de femei care au aceiasi "problema"ca si mine dar care au nascut copii sanatosi, intr-adevar erau riscuri dar cu medicamentatia adecvata si sub monitorizare atenta, sansele sa apara nereguli se diminuau considerabil pana spre zero.
In tot acest timp m-am tratat singura dupa tot ce citisem si vorbisem cu persoanele care fusesera in situatii similare cu mine.
Am fost si am consultat alt doctor si altul, cred ca in total au fost vreo 4...pana cand intr-o zi povestindu-i doctoritei de familie (care este un inger) mi-a spus ca o sa gaseasca ea pe cineva care sa imi accepte cazul. Decizia doctoritei (care in primul rand a reactionat omeneste) a fost sa ma ajute. Si intr-adevar a gasit pe cineva care m-a primit, mi-a spus de la inceput ca ma monitorizeaza doar in conditiile lui, eu urmand cu exactitate indicatiile, dar mai ales ca "daca" pe parcurs va observa cea mai mica problema sunt de acord sa renunt la sarcina. Decizia noastra a fost sa mergem pe mana lui ...ceea ce s-a dovedit a fi o decizie foarte buna.
Rezultatul deciziei noastre a implinit de foarte scurt timp varsta de 13 ani si ma bucur in fiecare moment ca eu si sotul meu am avut puterea sa luam propria noastra decizie, independent de solutia data de un medic specilist.
Bine ca sa fim chiar incapatanati dupa 8 ani am mai facut un copil...:)
Concluzia la care vreau sa ajung dupa descrierea acestui eveniment din viata familiei mele, este faptul ca suntem fiinte umane, avem sentimente, avem experiente care poate ne-au marcat...poate suntem sau nu constienti de acest lucru, avem o personalitate si ca orice decizie trebuie luata de fiecare din noi...este ceva personal...bazata pe cunostintele nostre si personalitatea noastra.
Ceea ce mie  mi se pare corect, pentru celalalt poate fi iresponabil sau incorect.
Daca ai reusit sa iei o decizie si ai realizat ca nu este corect, nu este un capat de tara...trebuie doar sa gasesti calea sa duci la bun sfarsit ceea ce ai inceput...deviza mea este ca niciodata nu este prea tarziu sa o iei de la capat, dar fericirea pe care o vei simti atunci cand decizia ta a fost una buna, este de nedescris...si o sa iti doresti sa iei cat mai multe decizii bune...trebuie sa fi impacat si fericit cu tine insuti.